joi, 2 ianuarie 2014

Totul are un început

Detest Crăciunul și tot ce ține de Crăciun. Odată îmi plăcea, mă făcea să mă simt bine, dar de-a lungul timpului și-a pierdut farmecul. O perioadă m-am simțit trist, imediat după ce mi-am dat seama că nu mă mai bucura cu nimic. Am simțit un fel de neajuns, un gol de care nici măcar nu știam că există. Dar nu m-am oprit, am continuat să merg la servici, să râd cu prietenii, să beau o bere. Faptul că această sărbătoare nu mai avea aceeași importanță pentru mine nu m-a afectat deloc. Și asta e trist. Într-o seară am oprit mașina la marginea unei străzi când mă întorceam dintr-un oraș apropiat. Fusesem acolo să închei o afacere cu câteva zile înainte de Crăciun. Nu știu de ce am oprit mașina, dar am coborât și am luat de pe pământul înghețat o crenguță de brad căzută. Câțiva centimetri mai departe am văzut un con, l-am luat și pe acela. Nu aveam motive să mă simt trist, dar când am ajuns acasă ceva nu era tocmai normal. Poate mă simțeam melancolic. Am luat crenguța și am dus-o în spatele blocului. Adevărul e că nu știam de ce am luat-o, așa că am stat zăpăcit cu ea în mână câteva zeci de minute. Am privit în jurul meu, apoi am privit în sus. De la o fereastră mă privea una dintre babele blocului. A dat drumul perdelei de cum m-am uitat la ea, de parcă nu aș fi văzut-o deja. Am râs în sinea mea, râd acum. M-am uitat la crenguță și m-am lăsat pe vine.
–    Ce să fac eu cu tine?

Știam că nu îmi va răspunde, la fel cum știam că e inutil să îi spun ceva. Partea care poate ar trebui să mă sperie puțin e că întrebarea mea nu era retorică. Am mers spre scara blocului, am privit spre mașină și am dat să urc scările. Blocul era unul normal, iar apartamentul meu era micuț, dar era mai mult decât suficient pentru mine. În spatele blocului aveam parcarea, uși pe ambele părți, în față și spate. Eu locuiam la etajul cinci, iar până acolo treceam de trei babe. Vara stăteau toate în fața blocului și observau pe toată lumea. Se întâmpla să rămân peste program la servici, iar a doua zi mă și întrebau unde am fost. Sunt un tip calm, încerc să fiu drăguț cu toată lumea, dar femeile astea deja mi s-au urcat în cap. Într-o seară i-am spus uneia dintre ele să mă lase în pace că nu mă interesează poveștile ei de duzină. S-a simțit foarte indignată.

vineri, 10 august 2012

La mulţi ani!

Stăteam aşezat pe pervazul ferestrei. În sufragerie aveam unul din acela lat cu câteva perne pe el. Am făcut un compromis pentru pervazul ăsta, dar chiar îl vroiam. Ascultam muzică, Lostprophets, una dintre formațiile care îmi plac, dar pe care nu le ascult atât de mult cum aş vrea. De obicei ascultam muzică la căşti, de la telefon. Se părea că la calculator nu puteam să mă relaxez, tot timpul mă deranja cineva, ceea ce era chiar enervant.

Peste vreo două zile este ziua mea, împlinesc douăzeci şi şase de ani, sunt singur, lucrez şi nu am mai discutat cu fratele sau cu părinții mei de câteva luni bune. Cu fratele meu de câțiva ani, de fapt, şi asta nu e din cauza mea. Am o familie disfuncțională. Pe lângă că tatăl meu bea, iar mama fumează — probabil pentru a se completa unul pe celalalt — cred că niciodată nu s-au gândit să se ocupe de mine şi de fratele meu, Adi. Nici când eram mici nu obişnuiau să ne întrebe dacă avem teme, dacă vrem să ne cumpere ceva sau să gătească ceva — asta în rarele ocazii când mama chiar gătea. 

duminică, 17 iunie 2012

Tiziano

Zâmbete, atingeri și sărutări pasionale, cam așa se desfășurau majoritatea serilor lui Tiziano. Atinse ușor persoana de lângă el și îi sărută buzele. Era un expert în astfel de relații, cu femei sau bărbați, strict sexuale. Fusese alegerea lui și îi plăcea asta, așa că deși avea un iubit, nu renunță la micuțele escapade, mai mult sau mai puțin benefice sau sigure. Lua și destul de mulți bani datorită favorurilor pe care le făcea. Fiind și versatil era poate mai mult decât logic că șansele ca el să își petreacă seara, noaptea sau chiar după-amiaza în compania cuiva, erau destul de mari.

Farmecul era de partea lui. Corp atletic, bine lucrat la sală, flexibil datorită cursurilor de breakdance, atrăgător datorită frumuseții exterioare, putea cu ușurință să satisfacă fanteziile oricărei partenere sau partener. Părul brunet cu mult volum, tuns nu prea scurt și ochii negri, buzele pline și tenul nu prea închis, dar nici prea deschis, puteau face orice adolescentă să își muște buzele, cuprinsă de fantezii puerile și inocente, orice femeie să și-l dorească ca amant și orice bărbat să vrea să îl atingă, să îl sărute și să își satisfacă nevoile trupești cu el.

Cam ăsta era Tiziano, un bărbat frumos, de douăzeci și unu de ani, cu un zâmbet carismatic și dispus să își dea corpul pentru ceva bani. Făcea asta atât de natural încât putea și să dea impresia că e îndrăgostit. Putea chiar să șoptească cuvinte frumoase, cuvinte spuse de iubitul perfect, dar atât de false. Totuși, aprecia persoanele care nu aveau pretenția asta, doar amândoi vroiau numai să se simtă bine, să facă sex și apoi să-și vadă fiecare de ce are de făcut.