vineri, 8 aprilie 2011

Minciuni dulci: Reciprocitate

Era cufundat in lectura si nu prea. Desi citea, acele randuri nu aveau nicio logica pentru el, nu insemnau nimic, erau doar o insiruire de litere care nu aveau niciun sens. Nici macar nu stia de ce citeste, oricum informatia nu ii ajungea la creier, ci se pierdea pe retina. Ofta de cateva ori, dar tot nu renunta sa citeasca. Ca si cum era vital pentru el sa continue sa priveasca acele randuri care se intersectau constant cu imaginea lui Daichi. Incerca sa citeasca tocmai ca sa scape pentru cateva clipe de imaginea lui, dar, evident, fara succes. Daichi ii intrase pana in strafundurile creierului si nu parea ca vrea sa mai plece. Ii acaparase toata atentia si acum nu se putea concentra sa faca ceva simplu. Sa inteleaga cateva randuri.

marți, 5 aprilie 2011

Totul sau nimic

- Marius! Marius! Marius! Hai odată!
Dau cu mâna prin aer, iritat la auzul vocii. Deschid leneş ochii şi îl vad pe Cosmin.
- Ce e?
- E deja ora doisprezece treizeci. Cât mai ai de gând să dormi? mă întreabă el privindu-mă plictisit.
- Da... bine... Cât? ţip eu realizând ce a zis. Când? Ce? Cum? continui la fel de agitat.

M-am ridicat brusc din pat. De ce, nu ştiu, dar am sărit ca ars. Cosmin râdea privindu-mă. Ce m-a apucat? Pe Gabi îl vad diseară, de ce ma agit? Gabi... Ce mi-ai făcut? M-am lăsat din nou în aşternuturi şi am închis ochii.

- Nu ţi-e foame? mă întreabă Cosmin.
- Nu, răspund scurt.
- Auzi?
- De mult.
- Tu te-ai certat cu Adrian sau ceva?
Îmi ridic capul şi deschid larg ochii privindu-l nedumerit.

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Tren II

Au trecut trei saptamani de atunci. Continuam sa ma gandesc la Mihi si ma intrebam ce s-ar intampla daca l-as vedea, din intamplare, pe strada. As avea curajul sa il strig? Da, probabil ca da. Problema era daca m-ar evita sau nu, daca s-ar preface ca nu m-a auzit si si-ar continua drumul. Poate ca m-ar privi cu acei ochi caprui ai lui si si-ar intoarce capul, perefacndu-se ca nu m-a vazut sau poate ca el ar veni la mine, mi-ar spune sa mergem sa bem ceva si sa vorbim. Doar cand ma gandesc la asta inima incepe sa imi bata mai puternic. Mi-e dor de el. Dar poate ca nu are rost sa ma gandesc la asta, pentru ca nu se va intampla, nu il voi zari pe strada.

Cele trei saptamani au trecut destul de greu, scoala era plictisitoare si ma alegeam cu o multime de pagini scrise in fiecare zi. Ma miram cum nu adormeam la cursuri. Colegul meu de camera se imbolnavise de doua zile si nu imi mai ramanea nimic de facut decat sa citesc si sa recitesc cursuri si reviste. Nu puteam sa dorm si nici nu mai incercam, deoarece ma enervam, iar tavanul nu arata asa de bine. Sa nu mai zic de visele umede. In visele mele, Mihi era intotdeauna zambitor si ma atingea usor, ma saruta si se lasa imbratisat de mine, ma lasa sa il posed sa il fac al meu. Obrajii ii erau rosii, iar ochii inlacrimati, ii puteam auzi si gemetele undeva intr-un coltisor al mintii mele si nu ma indoiesc ca Mihi cel real geme la fel.