duminică, 17 iunie 2012

Tiziano

Zâmbete, atingeri și sărutări pasionale, cam așa se desfășurau majoritatea serilor lui Tiziano. Atinse ușor persoana de lângă el și îi sărută buzele. Era un expert în astfel de relații, cu femei sau bărbați, strict sexuale. Fusese alegerea lui și îi plăcea asta, așa că deși avea un iubit, nu renunță la micuțele escapade, mai mult sau mai puțin benefice sau sigure. Lua și destul de mulți bani datorită favorurilor pe care le făcea. Fiind și versatil era poate mai mult decât logic că șansele ca el să își petreacă seara, noaptea sau chiar după-amiaza în compania cuiva, erau destul de mari.

Farmecul era de partea lui. Corp atletic, bine lucrat la sală, flexibil datorită cursurilor de breakdance, atrăgător datorită frumuseții exterioare, putea cu ușurință să satisfacă fanteziile oricărei partenere sau partener. Părul brunet cu mult volum, tuns nu prea scurt și ochii negri, buzele pline și tenul nu prea închis, dar nici prea deschis, puteau face orice adolescentă să își muște buzele, cuprinsă de fantezii puerile și inocente, orice femeie să și-l dorească ca amant și orice bărbat să vrea să îl atingă, să îl sărute și să își satisfacă nevoile trupești cu el.

Cam ăsta era Tiziano, un bărbat frumos, de douăzeci și unu de ani, cu un zâmbet carismatic și dispus să își dea corpul pentru ceva bani. Făcea asta atât de natural încât putea și să dea impresia că e îndrăgostit. Putea chiar să șoptească cuvinte frumoase, cuvinte spuse de iubitul perfect, dar atât de false. Totuși, aprecia persoanele care nu aveau pretenția asta, doar amândoi vroiau numai să se simtă bine, să facă sex și apoi să-și vadă fiecare de ce are de făcut.

joi, 14 iunie 2012

Consolare

Încă puţin. Încă câteva minute şi totul se va termina, exact cum am plănuit. Doar să nu ratez în ultimul moment şi să arăt ca un fraier care habar n-are pe ce lume trăieşte. Totul va ieşi bine. Trebuie să iasă bine!

Cu aceste gânduri învârtindu-i-se prin minte, Kano se îndreptă spre grupul din faţa lui. Chipul îi trada o uşoara nervozitate, iar buza îi tremura. Încercă să mascheze aceste reacţii cu ajutorul vântului care bătea puternic şi îi dădea părul şaten pe faţă. Nu era sigur că reuşeste, dar nimeni nu îi acorda atenţie, aşa că era mulţumit. Era vital pentru el, în acel moment, ca nimeni să nu îl observe.

Mai avea câţiva paşi până la băieţii care râdeau şi vorbeau când aceştia hotărâră să plece. Kano se opri brusc şi privi cu amăraciune spre ei. Acum tot planul lui era ruinat. Poate e mai bine aşa. Sunt un idiot! De ce mi-am imaginat că asta va ieşi bine? Dacă reuşeam să vorbesc cu el, aş fi ajuns in cel mai aproiat coş de gunoi şi asta dacă aveam noroc.

Se consolă cu aceste gânduri şi se îndreptă spre ieşirea şcolii. Cursurile nu se terminaseră încă, dar ăsta era ultimul lucru de care îi pasa acum. Avea un gust amar fix în creier şi vroia doar să ajungă acasă şi poate, doar poate, să îşi facă un alt plan. Unul care să funcţioneze indiferent de obstacole.