joi, 2 ianuarie 2014

Totul are un început

Detest Crăciunul și tot ce ține de Crăciun. Odată îmi plăcea, mă făcea să mă simt bine, dar de-a lungul timpului și-a pierdut farmecul. O perioadă m-am simțit trist, imediat după ce mi-am dat seama că nu mă mai bucura cu nimic. Am simțit un fel de neajuns, un gol de care nici măcar nu știam că există. Dar nu m-am oprit, am continuat să merg la servici, să râd cu prietenii, să beau o bere. Faptul că această sărbătoare nu mai avea aceeași importanță pentru mine nu m-a afectat deloc. Și asta e trist. Într-o seară am oprit mașina la marginea unei străzi când mă întorceam dintr-un oraș apropiat. Fusesem acolo să închei o afacere cu câteva zile înainte de Crăciun. Nu știu de ce am oprit mașina, dar am coborât și am luat de pe pământul înghețat o crenguță de brad căzută. Câțiva centimetri mai departe am văzut un con, l-am luat și pe acela. Nu aveam motive să mă simt trist, dar când am ajuns acasă ceva nu era tocmai normal. Poate mă simțeam melancolic. Am luat crenguța și am dus-o în spatele blocului. Adevărul e că nu știam de ce am luat-o, așa că am stat zăpăcit cu ea în mână câteva zeci de minute. Am privit în jurul meu, apoi am privit în sus. De la o fereastră mă privea una dintre babele blocului. A dat drumul perdelei de cum m-am uitat la ea, de parcă nu aș fi văzut-o deja. Am râs în sinea mea, râd acum. M-am uitat la crenguță și m-am lăsat pe vine.
–    Ce să fac eu cu tine?

Știam că nu îmi va răspunde, la fel cum știam că e inutil să îi spun ceva. Partea care poate ar trebui să mă sperie puțin e că întrebarea mea nu era retorică. Am mers spre scara blocului, am privit spre mașină și am dat să urc scările. Blocul era unul normal, iar apartamentul meu era micuț, dar era mai mult decât suficient pentru mine. În spatele blocului aveam parcarea, uși pe ambele părți, în față și spate. Eu locuiam la etajul cinci, iar până acolo treceam de trei babe. Vara stăteau toate în fața blocului și observau pe toată lumea. Se întâmpla să rămân peste program la servici, iar a doua zi mă și întrebau unde am fost. Sunt un tip calm, încerc să fiu drăguț cu toată lumea, dar femeile astea deja mi s-au urcat în cap. Într-o seară i-am spus uneia dintre ele să mă lase în pace că nu mă interesează poveștile ei de duzină. S-a simțit foarte indignată.

Eram tot în scara blocului, privind spre mașină. Aveam senzația că am uitat ceva acolo și parcă-mi era teamă să mă mișc. Nu teamă, un fel de iritație mai degrabă. Întotdeauna când uit ceva în mașină îmi amintesc imediat ce urc primul eraj. De data asta voiam să îmi amintesc înainte de a urca. Un etaj nu e foarte mult să cobor pentru a-mi recupera bunul, dar iritant. Nu mi-am putut aminti, așa că am urcat scările, iar pe la jumătatea etajului al doilea mi-am amintit că uitasem conul. Am zărit baba de la etajul trei, cea care mă privise de la geam, așa că am coborât să îl iau. Speram ca ea să intre în apartament până mă întorc eu, dar nu a făcut-o. Blocul având zece etaje, avea și lift, dar acesta era utilizabil doar de la etajul patru. Inutil să urc doar un etaj. Am oftat când am văzut-o pe femeie fixându-mi cu privirea mâna și am salutat-o. 

[...]

Mi-am dat seama că încă aveam în mână crenguța de brad și conul. Nu mă gândisem să împodobesc casa pentru sărbători și încă nu știam ce să fac cu acea crenguță. Am așezat-o pe bibliotecă, în fața cărților. Nu e chiar bibliotecă, mai degrabă un raft cu cărți. Mai am câteva cărți și pe un alt raft din sufragerie și în dormitor. Apartamentul era simplu, un hol micuț de vreo doi metri, câteva rafturi pentru papuci în dreapta, deasupra un cuier și o oglindă. De pe hol ajungeai în sufragerie unde aveam o canapea, rafturile cu cărți, o măsuță și dulapul în care-mi țineam hainele. În stânga aveam bucătăria, mult mai mică decât celelalte camere, în care aveam doar strictul necesar. În dreapta sufragerieie era dormitorul cu un pat, mai multe rafturi cu cărți și biroul la care lucram. Doar atât încăpea acolo. Baia era lângă dormitor, aveam doar duș și am reușit să bag și o mașină de spălat luată de la second hand. Inițial am închiriat apartamentul, dar când proprietarii au zis că trebuie să plece din țară și cel mai probabil nu se vor întoarce, m-am dat peste cap de trei ori și am luat banii de care aveam nevoie să îl cumpăr. Încă am de plătit la bancă.

Lucrez ca și agent imobiliar. Nu cred că asta este ceea ce mi-am dorit, dar sunt mulțumit. Am un salariu bun, iar colegii sunt de treabă. Ne ajutăm între noi dacă e cazul și mai și schimbăm câte o bârfă. De obicei despre clienți. Suntem și noi un fel de țațe. Cel mai important e că părinții mei sunt liniștiți. Mai am doi frați, unul mai mare și unul mai mic, amândoi la casele lor, cu slujbe bine plătite, genul de persoane care-și vizitează rudele de sărbători cu copii de mână. Eu le-am spus părinților că anul acesta lucrez de sărbători. Mi-ar fi plăcut să îi văd, dar nu mă simt în stare. Am nevoie de o pauză lungă de la tot felul de întrebări. La ordinea zilei e să mă întrebe dacă am cunoscut pe cineva. Nici nu știu de ce se grăbesc ei așa de repede să mă însor, pot sta departe de ei și fără o soție și pot fi foarte fericit singur. Chiar cred că aș fi mai fericit singur.

Am așezat conul lângă crenguță. Poate ar fi trebuit să iau mai multe, arată plăcut. Dacă e ceva ce îmi place totuși la Crăciun, e că nu mă sună nimeni să mă scoată afară din casă. Primesc mesaje cu urări, mă mai sună câte o rudă să-mi ureze sărbători fericite și cam atât. Eu nu trimit mesaje și nici nu sun. Cunoștințele s-au obișnuit deja cu asta, iar cu amicii din facultate vorbesc oricum foarte rar. Nu am mulți prieteni, nu pot să mențin o relație prea mult timp. Nu o relație de prietenie și nici una de dragoste. Poate dragoste e puțin cam mult spus. Mă simt puțin marginalizat. Am douăzeci și cinci de ani și încă din adolescență am știut că nu sunt atras de femei, dar despre asta poate povestesc eu mai încolo.
_____________________
 A/N.: Fiind perioada sărbatorilor m-am gândit să postez aceste fragmente. M-am gândit să scriu ceva, iar acestea sunt fragmente dintr-un prim capitol. Deocamdată postez doar atât și nu voi da mai multe detalii. Cu ocazia asta vreau să spun că aș vrea să reiau scrisul și poate mai reușesc să postez câte ceva pe aici. Nu știu dacă mai verifică cineva blogul, dar chiar mi-ar plăcea să mai scriu și totodată să scriu mai bine. Pentru cei care mai verifică blogul, pentru cei care au verificat blogul și pentru cei care vor verifica blogul, mulțumesc, și tuturor sărbatori fericite și îmbrățișări.

2 comentarii:

  1. Ma bucur sincer ca ai decis sa reiei activitatea .Felicitari pentru asta!

    Inceputul e putin in ceata si nu pot sa imi formez o parere, dar banuiesc ca o sa ma lamuresc pe parcurs.

    Multa inspiratie si timp ! Kisses...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru comentariu, Zircon.

    Într-adevăr este puțin în ceață pentru că sunt doar fragmente.
    Mulțumesc! Kisses! :*

    RăspundețiȘtergere